Este una din întrebările pe care le primesc cel mai des:
„Poți asculta piesa asta și să-mi spui ce să fac mai departe?„
Da, aș putea, însă nu înțeleg de ce îmi ceri asta. Nu știu cât de mult te-aș putea ajuta.
Te-ar influența părerea mea? Ai schimba ceva la piesă în funcție de ce-ți zic eu?
Ar fi înțelept să faci asta?
Până la urmă, sunt doar o tipă de 20 și ceva de ani (ok, aproape 30) care a crescut cu rock, ascultă mult hip-hop, nu ascultă radio și nu iese niciodată în cluburi sau la petreceri.
Poate nu sunt în target, poate părerea mea nici nu este reprezentativă pentru ceea ce-ți dorești tu de la o carieră muzicală. Sau poate nici nu-ți dorești o carieră muzicală și e doar un hobby?
Probabil că piesa ta este ok, însă nu este de ajuns ca să-ți spun ce să faci mai departe.
Trebuie un context:
De ce faci muzică, până la urmă? Care este scopul tău?
Cum definești succesul? Vrei faimă, vrei bani, vrei femei, vrei să schimbi viețile oamenilor?
Vrei să faci muzică „evergreen”, care se va asculta și peste un an, peste 3, 5, 10, 30?
Vrei să inovezi, cu riscul de a fi neînțeles?
Vrei să faci îndeajuns de mulți bani încât să te pensionezi la 27?
Vrei să ajungi să colaborezi cu idolii tăi? Să ai de a face cu oameni extrem de creativi?
Cum lucrezi tu în mod normal? Ești disciplinat? Lucrezi „in batches„, ai zile când ești extrem de creativ și lucrezi 24/24, urmate de săptămâni întregi de pauză?
Nu-ți place să ți se spună ce să faci? Nu-ți place să joci după reguli?
Ce compromisuri nu ai face niciodată?
Ești ok cu ideea de a te împrieteni cu „The Gatekeepers”, să depinzi de radiouri, case de discuri și alte rotițe ale mecanismului vechi, sau vrei să reușești și fără a-ți construi casa pe teren închiriat?
Care sunt modelele tale? De ce?
Ce ai făcut până acum? Ce a avut succes? La ce a reacționat lumea bine, la ce nu?
Care este timeline-ul pe care ți-l propui?
Dacă nu ai un răspuns la aceste întrebări, dacă tu nu știi ce vrei, nu te poate ajuta nimeni.
Singurul răspuns pe care-l vei primi la întrebarea „Ce să fac?” va fi „Depinde„.
1 comentariu. Leave new
Foarte smechere intrebarile. Abia daca (mam raspuns la 3.
In orice caz, asta e un caz fericit, ca mie mi s-a intamplat de multe ori sa primesc mesaje agramate: „sal am scos o piesa noua daca iti place da mai departe daca nu nu”.
Urate vietuitoare.