Nu stiu daca se foloseste termenul de “hipster” si in ceea ce priveste literatura dar, daca s-ar folosi, probabil ca eu as fi descrisa ca fiind exact opusul acestuia. Sunt consumatorul suprem al celor mai mainstream carti. In paralel cu literatura “de baza” devorata in copilarie, am dezvoltat o pasiune pentru a intelege cele mai populare carti de fantezie: povestea din spatele succesului lor, cum au ajuns sa fie ecranizate, procesul prin care au transformat cititorii in fani etc…intreg fenomenul. Guilty pleasure! Am crescut cu The Chronicles of Narnia, in adolescenta am devorat Harry Potter si The Lord of The Rings, n-a scapat nici seria Twilight, iar anul trecut m-am lipit de A Song of Ice and Fire (aka Game of Thrones). Urmeaza cele 6 volume din Vampire Diaries si Hunger Games e pe “shortlist”, ca sa intelegeti cam cat sunt de dusa (sau puteti sa va uitati direct la poza de la finalul acestui articol).

In acest context, nu s-a mirat nimeni din jurul meu ca am inclus in lectura pentru “vacanta de iarna” si trilogia “50 shades of…” (Fifty Shades of Grey e numele primului volum, urmat de Fifty Shades Darker si Fifty Shades Freed).

Fiindca am foarte multi prieteni care sunt in cautare / doresc sa-si schimbe locul de munca. Si fiindca vad constant fel si fel de anunturi legate de joburi. Si fiindca mi-e mai simplu sa pun la un loc toate anunturile si sa dau mai departe direct un singur link, in loc de 20.

Dar inainte de toate recomand aceste patru articole:
- Joburi in online la inceput de 2013 (Vali Petcu aka zoso)
- Ce intrebi cand ai o oferta de job? (Alex Ciuca aka Hoinaru)
- Cum ar fi ca angajatorul sa nu te aleaga din cauza profilului de Facebook? (Andrei Dobra aka Makavelis)
- Chintesenta zilei: bloggeri care isi cauta job (Cristian-China Birta aka Chinezu)

Si acum, carnatul de linkuri cu anunturi de joburi:

- Knock, knock!
- Who’s there?
- The French Revolution!

Ok, dar sa stiti ca nu ma refer la revolutia aia mare ci la cea esuata din iunie 1832, care s-a terminat in mai putin de 24 de ore si de care probabil n-ar mai fi stiut nimeni daca n-ar fi imortalizat-o Victor Hugo in scris.

“Les Misérables” este o ecranizare a muzicalului inspirat din romanul lui Hugo si care se joaca la Londra neintrerupt, in fiecare seara, inca din 8 octombrie 1985. Regizat de Tom Hooper, filmul a castigat 3 premii Globul de Aur, este nominalizat la 8 Oscaruri si, in sfarsit, a avut avanpremiera si in draga noastra tara.

In speranta ca ati citit cu totii in copilarie romanul si ca stiti despre ce este vorba, nu voi mai lungi introducerea si voi intra direct in paine:

In urma cu doua weekenduri am pozat in cadrul proiectului “Iubesc…“ – am aflat de aceasta campanie anul trecut si, desi nu am reusit pe atunci sa particip, stiam deja ce trebuie sa scrie pe foaia cu care voi poza.

Proiectul a fost initiat de Marta Popescu, unul dintre cei mai tineri fotografi de fashion/beauty (anul acesta implineste 21 de ani). A inceput ca un joc: si-a chemat cativa prieteni la studio si i-a pozat cu o foaie pe care scrisese fiecare ce anume iubeste. A publicat fotografiile pe net iar mai departe totul a devenit…viral: din ce in ce mai multi au vrut sa aiba o fotografie asemanatoare. Anul trecut au venit pentru a fi pozati 300 de oameni intr-o sesiune de 8-9 ore. Anul acesta, proiectul “Iubesc…” s-a desfasurat la Scena si a adunat intr-o singura zi de zece ori mai multi oameni care au vrut sa arate ce anume iubesc ei.

Marta spunea intr-un interviu ca: “Iubirea este cel mai reprezentativ sentiment al fiintei umane, asa ca, indiferent de varsta, sex sau ocupatie, oricine este capabil sa iubeasca. Chiar daca nu-ti dai seama, acel cuvant, pe care ai ales sa-l scrii pe foaie, te reprezinta in toatalitate. De ce ai ales sa scrii asta si nu altceva? Multi au scris primul cuvant care le-a venit in cap, altii au venit cu foaia pregatita de acasa, cu ea imprimata, desenata cu anumite semne sau coduri personale. In cele doua minute in care am realizat fiecare fotografie, am vrut sa dau modelului libertate maxima si pentru prima oara nu am dat nici un fel de indicatie subiectului fotografiat.”

Pentru mai multe detalii despre aceasta initiativa va invit sa cititi articolul de pe blogul Aqua Carpatica.

Cluburile sunt pentru mine cam ce e Craciunul pentru Grinch: nu le suport, le evit cu orice pret, ma deprima complet. Indiferent daca tre sa merg la vreo petrecere, concert, eveniment corporatist sau doar de dragul de a dansa.

Experienta mea fericita cu cluburile se rezuma la primii ani de liceu, pe cand dansam pana dimineata in Blue si Helios – doua cluburi minuscule care organizau seri hip-hop si mergeam impreuna cu colegii de liceu. Au trecut 10 ani de atunci, intre timp m-am maturizat (sau mi-am luat fitze’n cap, depinde de cine ma judeca) si am ajuns sa am un job care ma plimba prin toate cluburile posibile din tara asta. Deci sa mai ajung in cluburi si in timpul meu liber, de buna voie si nesilita de nimeni? Imi pare rau, dar n-o sa se intample. Prefer sa stau acasa in pijama si sa citesc, sa ma uit la seriale, sa lucrez sau sa nu fac absolut nimic. Sau sa ma plimb cu masina singura, de nebuna, pan la Ploiesti, Pitesti, Constanta, Buzau sau Giurgiu… exista destule variante de unde sa aleg.

In urma cu putin timp, Sergiu Biris mi-a facut o propunere pe care n-am putut s-o refuz… oficial si cu extrem de mult entuziasm, va anunt ca am intrat in echipa Zonga.ro ca “Music Relationship Manager”. Practic, eu ma voi ocupa de mentinerea relatiilor cu artistii, casele de discuri si cele de productie, dar si de partea de promovare (prezenta in online / social media, aparitii in presa, parteneriate media etc). Este un proiect foarte important pentru industria muzicala romaneasca, in care am crezut si pe care l-am sustinut din prima clipa in care Sergiu mi-a povestit ca lucreaza la el, si ma bucur maxim ca acum voi contribui la cresterea sa.

Mai multe despre Zonga va invit sa cititi si aici:
Zonga.ro/despre-noi
Facebook.com/ZongaMusic
Twitter.com/ZongaRo
Blog Zonga (pe viitor, asta va fi principalul spatiu de desfasurare, in care voi anunta prioritar toate noutatile legate de proiect)

P.S. “Music Ninja” este titlul meu neoficial, vine de la numele firmei mele – White Ninja dar va povestesc mai multe despre asta alta data, ca merita articol separat.

Din cand in cand, am parte de niste experiente atat de misto incat am impresia ca am descoperit focul si, pornind de la entuziasmul asta, incep sa-mi construiesc in cap diverse scenarii dubioase… Toate pe aceleasi tipar: eu ajung cumva intr-o pozitie smechera, astfel incat sa-mi permit sa dau ordine prin care acele experiente devin obligatorii pentru absolut toata lumea care lucreaza in domeniu. Sa se studieze la facultate, ca sa stie toti ceea ce stiu si eu. Si uite asa mi-am facut in capul meu (bolnav) ditamai lista pentru o programa obligatorie.

Contrar impresiei cauzate de titlu, acesta nu este un articol despre barbati, ci despre animalele cu care am convietuit in aceeasi casa. Animale, da? Pisici, caini, iepuri, soparle, canari, broaste, dihori… (dihori de fapt n-am avut, da’ cine stie pe viitor ce mai urmeaza).